Iubiri de hartie

Amores de papel

In cei 22 de ani pe care ii am, am intalnit putini barbati de care sa ma indragostesc cu adevarat, head-over-heels. De fapt si de drept, uneori ma intreb daca m-am indragostit vreodata cu adevarat sau daca au fost doar iluzii, crampeie de vis care pana la urma s-au stins si s-au ratacit pe undeva, fara sa le mai pot gasi calea... Chiar nu stiu...

Cert este ca mi-e dor...mi se face dor, in rastimpuri, de fiecare din oamenii speciali pe care i-am intalnit. Oameni de care m-am despartit din motive de distanta, de timp, de...neconcordanta a vietilor. Motive ce aveau prea putin de-a face cu sufletul, cu gandurile, cu sperantele noastre. Poate si de asta au ramas iubiri ce isi revendica intr-un fel implinirea, ce au incercat in zadar sa suprime emotia, sa ingenuncheze gandul si sa stearga lacrima, doar-doar se vor sterge si ele cu totul din amintire. Din pacate insa, au devenit si mai puternice.

Cred ca unul dintre cele mai triste sentimente pe care le putem avea este cel de dor. De dor acut fata de un om, fata de zambetul lui sau fata de acel moment in timp cand totul era la locul lui, cand totul era incremenit intr-o perfectiune vremelnica, dar teribil de emotionanta...Cand poti inchide ochii si poti rememora tot ceea ce a fost frumos, amagind inima cu amintiri de demult, pentru a-i redeschide apoi si a te confrunta cu realitatea din care omul de care ti-e dor lipseste...

A-ti fi dor de cineva inseamna sa fi iubit pe cineva mult de tot. Iar asta inseamna ca te numeri printre acei oameni norocosi care stiu ce e iubirea. Dar, a-ti fi dor de cineva inseamna si sa intinzi mainile in van, in cautarea unei imbratisari, inseamna si sa te simti singur intr-o lume plina de indragostiti. Si, in cele din urma, inseamna poate ca e prea devreme...ca mai ai de strabatut o bucata de drum singur, pana cand vei gasi o alta mana care sa ti se intinda in semn de raspuns...